Din Suceava, din Cetate,
Stefan-Voda drumul bate
Patru zile si-nca doua
Si prin ceata si pe roua,
Si sub stele si sub soare
Prin Moldova spre hotare,
Cu gandul la Dumnezeu
Sa ajunga-n Giumalau
Ca sa vada si-a dorit,
Printre brazi si un rotit.
Si-uite-asa la vanatoare
Merge Stefan zis “cel Mare”,
Drept in sa mandru barbat,
De osteni inconjurat;
Toti cu scuturi in spinare
Si sabii la cingatoare.
Vant usor de primavara
Prin poiene se strecoara,
Pe sub cetini incurcate
Canta pasarile toate,
Din paduri de brazi si pin
Vesele izvoare vin,
Iar de bucuria ierbii
Isi schimba coarnele cerbii.
La caldura-ncetinel
Floricele fel de fel
Se ivesc tremuratoare,
Proaspete si zambitoare.
De pe coasta pana-n vale
Zboara roiuri de petale.
Doamne, cata frumusete,
Ce miresme pe fanete!
Stefan calul isi struneste
Si pe-un munte se opreste:
– Iata, iata Giumalaul!
Striga Voda, iar ecoul
Luneca-n paduri batrane
Si-i raspunde: “Da, stapane!”
Hat departe, colo-n vale,
Unde vantul da tarcoale,
Apa Bistritei straluce,
Pe sub ferigi doru-si duce,
Pe sub salcii si arini
Si crengi verzi de maracini,
Iar pe malul plin de floare
Paste-o turma de mioare
Langa o inalta stanca,
Intr-o liniste adanca.
Si atunci, ca din pamant,
Se aude-un cantec sfant,
Un cantec bine doinit
De un glas mestesugit.
Domnul alor sai le cere:
– Haideti in mare tacere,
Haideti sa ne dam aproape,
Colo jos, pe mal de ape,
Sa aflam ce inger canta,
Inima de ne-o framanta.
Si coboara toti, in sir,
Pe al melodiei fir
Si-uite-asa vad deodata
O coliba, si o fata
Care pregatea mancare
Si canta cu voce tare.
Domnul Stefan, parinteste,
Se apleaca si-i vorbeste:
– Copilita, n-avea teama,
Spune-ne doar cum te cheama
Si de nu-i cu suparare,
Vrem si-oleaca de mancare
Si la urma, draga fata,
Sa n-ai grija, facem plata.
Iute, fata cea frumoasa
Ii pune pe toti la masa,
Apoi zice-ntr-un suspin:
– Sunt Calina lui Calin,
Tata-i ziua la padure
Cu-o tapina si-o secure,
Iara mama, de doi ani
Sta sub flori si bolovani…
Dupa ce s-au odihnit,
Catre seara s-au pornit
Stefan si ai sai, voiosi,
La rotitul de cocosi
In poiana-n clar de luna,
Unde noaptea ii aduna
Si se bat de zboara pene,
Iara gotcile alene
Pe sub brazi se furiseza
Si-i privesc cum se-nfoiaza.
Si asa, o saptamana,
Cu-apa rece de fantana
In ulcele si friptura,
Si rasol si racitura,
Domnul si ai lui soldati
Au trait ca niste frati.
Si-au umblat crestele toate
De-au vanat pe saturate
Animale, fel de fel;
Dar in satul mititel
N-au vestit prin nici un semn
C-ar fi al Moldovei domn
Vanatorul cel balai,
Cel mai vrednic din alai.
Iar Calina copiluta,
Harnicuta albinuta,
Le-a gatit zilnic bucate,
De osteni mult laudate:
Friptura de caprior
Paine calda in cuptor,
Peste-n cetini afumat,
Ori afara-n vant uscat.
Apoi domnu-a poruncit
Intr-o zi, de au pornit
Prin paduri putin umblate
Spre Suceava, spre Cetate,
Intr-o zi de dimineata,
Rece si bogata-n ceata,
Cu caciulile pe frunti
Au pornit-o printre munti
Stefan-Voda cel balan,
Cel mai strasnic moldovean,
Cu par blond lasat pe spate,
Cu ochi mari, ganduri curate,
Cand in rasarit de soare
Se-aud pasari cantatoare,
Iara ceata se ridica
Si lumina-n valuri pica.
In coliba sa, copila
Plange de te-apuca mila.
Atata ca, la plecare,
A primit o-ncurajare:
“Peste-o luna sau mai bine
Venim iarasi pe la tine.”
Si-au plecat smucind de frau,
Trecand inspumatul rau.
Chiar si ochii domnului,
Colo-n dosul muntelui
Pe furis au lacrimat,
Iara el a spus deodat`:
– De o saptamana-ntreaga
Calina, copila draga,
Ne-a facut viata usoara,
Ne-a fost ca o surioara.
Si cum timpul curge iute
Catre stele nevazute,
Pe la inceput de vara
Intr-o zi, mai inspre seara,
Cam peste vreo doua luni
Printre muntii cei strabuni,
Colo-n Giumalau, pe plai
Aparu un mic alai.
Sus Calina lung priveste
Si in graba se gateste,
Iar cand se asaza-n prag,
Vede al Moldovei steag
Dus cu cinste de-un arcas.
“Vai de mine, mira-m-as
Ca alaiul sa nu fie
Un alai de la domnie!”
Cand se-apropie, ce vede?
Vede si nu-i vine-a crede:
Vanatorul cel balan
E insusi Voda-Stefan.
Iar in jur zeci de curteni
Si multime de osteni,
Vreo suta de toti sa fie,
Bistrita cu bucurie
O trec pe-armasari focosi,
Toti voinici si toti frumosi.
Stefan-Voda, ajuns pe mal,
Sare-n iarba de pe cal
Si arata cu o mana:
– Haideti, striga, la fantana!
Si fac roata pe tapsan
Toti ostenii lui Stefan.
Din coliba iese-o fata
Tare mandru imbracata,
In catrinta si in ie,
Mirosind a iasomie;
E Calina, iat-o, vine
Domnului sa i se-nchine.
Bunul Stefan o priveste
Cu blandete si-i vorbeste:
– Ti-amintesti, harnica fata,
Ti-am fagaduit o plata
Pentru cum ne-ai omenit
Cand aici am poposit.
Cum adusi de cantul tau,
Sfatuiti de Dumnezeu,
Aici, in apus de soare,
Ne-am oprit la vanatoare?
– Da, raspunde ea sfioasa
Si-l priveste bucuroasa.
– De aceea-ti daruiesc
Si iti dau si act domnesc,
Plaiurile peste care
Iti lasi cantecul sa zboare,
Tu si neamurile tale
Fiti stapani pe asta vale!
Si pe muntii cu izvoare
Si codrii cu caprioare.
Asa-ncat, asta mosie
V-o dau voua pe vecie,
Dar sa va-nchinati mereu
Multumind lui Dumnezeu;
El a vrut asa sa fie,
Sa scapati de saracie.
Anii au trecut incet
Si s-au adunat buchet,
Iar aici unde-a vanat
Stefan-Voda, s-a-naltat,
Sub padurea de aluni,
Un satuc de oameni buni,
Toti din neamul lui Calin,
Uniti, iata, de-un destin.
Si acest satuc uitat,
Pe coline rasfirat,
Va purta numele lor,
Cel al Calinestilor..